Un poo de an aiè pasaa da quand la nostra
muntagna la perdut se inscì se po dii i sò guardian, e tut alè vegnu a pian a pian,
e a la stesa manera anca i noster oc i sa abituaa a videe tut chel che
cambiava, e chesto pusee che tut in sui alp, insci incoo num che un quaicos em
vist cume l’eva una volta, ades podum dumà a na quai manera cuntala sù.
A Cuvignun e Pianiz agheva i casei, e aieva
pusee che vuna i famili che i pasava la stagiun bela su in di sò alp a faa fen
e legna, che poo i mandava a bas cul fir, cui slit, cun l’asen e i boo, poo i
purtava fò in di bosch i besti a pasculaa, e dumà quasi a la fin prima chel
fiucava ià lasaven naa dent anca in di praa, insci lor i cuminciava a ingrasaa
per la stagiun che vegniva. Alora tuc i gent i nava sù in muntagna a pè cul sò
zaino in spala, ma se aleva necesari per bev o mangiaa su là quaicos a se
truvava semper perchè agheva el Curaz che el faseva anca un poo de usteria.
A sant Antoni che alè pusee visin ai paes
de bas, e dunca a se rivava sù pusee inpresa e con men fadiga, agheva semper a
la dumeniga un grand muviment, e lì de usterì ghe neva trè. I gent i nava sù
anca dala Valcuvia e se la giurnada aleva bela tuc i pasava tra una usteria e
nalta a mangiaa, bev, giugaa a la mora e poo agheva l’alpin chel sunava
l‘armoniga e tanti i cantava, tut chesto fin a quand che vegniva noc, e poo chi
cioc, e chi un poo meno, giò tuc a pè. De besti su a sant Antoni agheneva
tanti, aghieva
i Daverio, i Boualò, la Linda, l’Ambros el
Batistun e poo apena sora sù a Calorest, un’alp indua el soo el ghè dala matina
fin a quasi noc, i Vagliani e i Sobrero, che a chi tempi là aieva pusee cunusù
col soranom de Lanciabumb e Cavandun. La prada e tut i pradei lì intorn aieva
ben ingrasaa, e lì el suc il pativa mia, inscì i faseva semper un bun tai, e a
la fin aieva poo i besti che i faseva el rest.
Cumpagn de Cuvignun, Pianiz, sant Antoni e
Calorest, anca l’alp de Booc el se trova in sul cumun de Castel, e su in chesto
alp i pruprietari aieva i Boni e poo i Spozio, e la figura particular de la
vita vivuda ammò a l’antiga su a Booc, aleva el Dumenic, un umun grand e gros
che aleva mia semper facil parlag insema, chesto anca se la persona che ghe
parlava l’eva cunusuda, el prim mument el gheva semper un quaicos; disem che el
stava insci cume se dis un poo sui sò. El Dumenic aleva brav a fa viagià la
ranza e i sò praa e anca la Bedrina fina sora ai roc aieva semper luster, e
d’autun prima de sbasas giò a Sarig cui besti, el spantegava el ledam in sui
praa, inscì de primavera una volta via la fioca a vegniva sù erba e fior de
muntagna che dopo la sua mort, e dunca el bandun cumplet de l’alp, aghè stai
pù.
La parola guardian per il Dumenic la par
faia a posta, a luu aghe scapava nagota. Se te pasavet in punta de pè per chela
strada de gera calcestra o anca dent pel bosc, luu el te sentiva, poo tel
vedevet là in mez ai buscun de nisciora mez scunduu cumpagn d’una
sentinela de guardia. Ades dopo i alp de
Castel a nem avanti a cuntà sù quaicos su chei che agheva in sul cumun de Port.
L’alp de sant Michee che una volta aleva
sota a Musin cui sò casei, stal e casin sul fianc de la strada, cumpagn de la
sua Geseta che la gà una storia lunga. Su chesto alp aieva diversi i famili che
sulà i faseva la stagiun, e quasi tuc aieva dei paes de Musin, Dom, Tor e
Ligor. Su a l’alp de sant Michee el lavor che se faseva l’eva l’istes di alter,
fen, pascul ma pusee che tut aleva el legnam che dopo avel tirà fò dai bosch
del gesun, e de sora fina sù al pian travaia cui slit, cun l’asen o la curdina,
il purtava a bas sui car, cui boo o cavai, e poo cul fir. Vun de chesti ghe
agheneva un poo in tuta la muntagna, el partiva a du pas dala Gesa, e lì dopo
una campada che la traversava tuta la gogna ià faseven poo partii per un’altra
campada fin che a la fin, i rivava giò ala sostra del’Uspera indua i caregava i
car per purtai a la stazion di treni, e per finii sui vagon merci. Su a sant
Michee tuc i lavurava bona part de la stagiun bela in dii bosch, agheva i
Boldrit pusee cunusù cul soranom de Pedun, i Baroz, i Cristufuret, Menic, Roc e
poo el Nest. I Lazzarit che i gheva el soranom Cip, agheva l’Eto, e poo i
familii Isabela che aieva tanti e alora chesti ià ciamaven i Bert, i Riaa, i
Gerit, i Barba e poo alter ammò. Anca a sant Michee, cumpagn de Cuvignun e sant
Antoni, agheva una usterieta inscì a la bona cun tavul e banchet de legn e piod
in su un terapien a l’umbria, e la funziunava ben. La famiglia che la fai
usteria per tanti an, e propri quand che l’alp aleva nel pien del lavor, aleva
chela dei Cip, l’Angiulin e la Maria, e a la dumeniga cul bel temp agheva
semper sù gent, e i duveva faa di grand parioo de pulenta che i dava via cul
lat frésc apena mungiù, cunili o galina in umid, e poo la casora e tut chesto
aleva quasi semper el “menu” de alora.
Semper sul comun de Port aghera anca la
Basa, el Profarè e la Brughera. Anca lì agheva casei e stal per i besti, e de
praa e pradei agheneva tanti tuc tegnù bei, net e ingrasaa, che poo de
primavera e d’està aleva un quaicos de bel de videe, agheva mia un alt post che
vegniva sù tant narcis compagn de chi che veniva in chest post. Manz, manzet e
vac de tuc i culor che in principi ia faseven pasculaa in di bosch fin sù in
pian Nav, e poo pian pian semper pusee in bas fin che vegniva el dì de inviai
giò in dela piana, visin ai paes indua poo i pasava l’inverno. La stagiun sui
alp la vegniva sfrutada fina a poc prima che el fiucas.
Sac e bagali cume se diseva alora aieva
prunt, ma na quai volta a capitava che la vegniva prima del temp e inscì la
diventava una ventura a vegnì giò. Besti e cristian tuc in fila per sentee e
strà fina ai paes.
De cert alè che su tuc i alp se viveva un
poo a una quai manera.
L’acqua i nava a tola a la surgent cui
sidel, tre per volta, dò ia purtaven in sui spal a balanza cul baag chel legn
de curnaa, e poo un’alta de chelalta part. Per faa de mangiaa agheva foc e stua
a legn.
Per faa lus agheva i candir de scira,
l’alum e la lucerna. El cafè il faseva cul caldaret e l’eva fai cun l’orzi,
giand de rovera tustaa sul foc o cicoria e quand i pudeva i cumprava un estrat
de cafè, e poo volta in volta i la faseva riscaldaa cul pignatin, e a la sira
tuc a durmii quand a nava i galin. In tuc i alp dela nostra val agheva semper
una vaca o dò cul buscin per veg poo el lat per faa buter e furmagel. Quater
caur che i mungeva per fa la casora, na quai manza de ingrasaa, cunili, galin e
poo el can per faa de guardia pusee che tut al pulee per volp e fughit. De
besti in muntagna agheva poo mia dumà chi di alp, ma agheva anca du o tri rosc
de caur cui soo boc, che ia faseven pasculaa in mez a la buschina de nisciora,
in di scuaraa e anca sui roc, insci i sentee aieva semper net, e se pudeva
viagiaa quand el piuveva cun l’umbrela verta. Purtrop incoo la muntagna cul vee
perduu i sò guardian alè tuta cambiada. I vec casei aiè poc chi che aghè restaa
in pee. De tuc i praa e pradei che agheva, aghè resta feres, bosciur, e i alt
iè diventaa bosch. De besti su là aghenè pù, inscì se sent pù gnanca una cioca
a sunaa, prima aleva una musica, una alegria, ten sentivet depertut, ogni vuna
cun un sun divers da chelalta, insoma la muntagna te la videvet e te la sentivet
che aleva viva e viventa. Tut chel poc che u metù giò, e un poo a la bona, alè
anca chel che agheva in di alter alp che faseva cunfin cun la nostra val, e a
la stesa manera anca lì aghè suceduu i stes rop de chi.
Pos Pian, Perin e Pigera aiè lì de videe.
La muntagna bandunada dai sò guardian la cambia facia” se inscì se po dii” e de
besti agheva restaa dumà volp, tas, martur, fughit e cus, ades ha ciapà pè anca
cavrioo, muflun, cerv e cinghiai che una volta agheva mia. Per finii a se po
dii che de chel che agheva una volta, aghè restaa dumà un quaicos e chesto
se sà tegnù un poo a una quai manera in di alp de sant Antoni e Calorest, e
inscì a podum propri dii che alè merit dei gent che ammo incoo i lavora, se i
fioo di nost paes i po capii chel che agheva una volta sui alp de la nostra Valtravaia.